Cred ca in viata anterioara am fost caine iar in cea viitoare voi fi tot caine, astfel nu-mi pot explica marea mea dragoste pentru animale si in special pt. caini.
Dar sa incep ceea ce am de zis. In copilarie am fost muscat ,destul de bine , de un caine pe care l-am necajit luandu-i painea pa care o avea drept pranz. Pe moment am fost extrem de suparat pe el iar parintii mei voiau sa-l termine.Dandu-mi seama ca de fapt eu eram cel vinovat, am reusit sa-mi induplec parintii sa nu pedepseasca acea fiinta nevinovata.(Am reusit)
Dupa acea experienta(dureroasa bineinteles), am invatat sa iubesc si sa respect cainele si de atunci nu m-am despartit, in tot restul vietii mele de el.
In tot acest timp(am 55 de ani) nu m-am despartit niciodata de caini pe care, dupa familie, mi-as da viata. In urma, cu cca. 3 ani, s-a petrecut un episod de care imi amintesc de fiecare data cu placere, fiind momentul in care in curtea noastra a intrat BLONDA. BLONDA(am botezat-o dupa culoarea deschisa a parului)fiind o catelusa de cca. 1,5 ani ce vagabonda pe strada si suporta, cu stoicism, ceea ce-i ofereau bunii nostri concetateni, adica pietre si cuvinte urate. Prin nu stiu ce mijloc de comunicare afectiva, aceasta catelusa si-a indrumat pasii in fata casei mele de unde nu mai pleca. Cand plecam dimineata la serviciu o gaseam acolo. Cand veneam era tot acolo. De fiecare data ma intampina cu bucurie nedisimulata, prin ecea miscare a cozii si privirea celui ce se bucura cand isi vede cea mai draga fiinta.Atat eu cat si sotia mea(care iubeste animalele atat de mult cat le iubesc si eu) am hotarat sa o aducem din strada in curte.
Am uitat sa va spun ca in curte se mai aflau si doi ciobanesti germani(BLAKYE si LORD) cu care BLONDA deja se cunostea.Atat timp cat BLONDA a stat in strada,in fata casei mele,au avut timp sa faca cunostinta.
Ce pot sa va spun, lupii au adoptat-o imediat(fara niciun gest de a incerca sa riposteze ca li s-a incalcat teritoriul). Ba,mai mult, nu puteam sa o cert pe BLONDA pt. nazdravaniile ei, deorece eram certat de familia LUPU. Atata afectivitate si bucurie pe care o traiesc aceste fiinte minunate, noi oamenii, nu o sa fim in stare sa o simtim si sa o traim niciodata. Sunt deja invidios pe aceste minunate fiinte.
Poate, intr-o urmatoare interventie, am sa va povestesc despre grija pe care acesti lupi au avut-o de nepotica mea in perioda in care facea primii pasi in aceasta viata.
Promit ca o sa revin. Cred ca,despre caini, subiectul nu o sa-l pot epuiza multa vreme.
COSTEL GIURGIU
